Crezi că ești deprimat? Mai gândește-te!

Pentru că în ultima vreme am avut mai mult timp să mă așez la povești cu oameni cu care mă întâlnesc, din păcate, mai rar decât mi-aș dori, am observat că mult prea mulți se dau deprimați. Oameni tineri, care ar trebui să fie plini de viață, cu deprinderi normale de socializare, se lasă influențați de toată mizeria informațională și pentru orice tâmpenie cad într-o așa-zisă depresie.

Și, din cale afară de ciudat, nici unul dintre cei care-i cunosc de aproape o viață, nu reușesc să îi înțeleagă. Continuă lectura „Crezi că ești deprimat? Mai gândește-te!”

Dragă blogosferă, trei lucruri nu-mi plac la tine!

Sursa imagine

Pe cei care se așteaptă ca aceasta să fie încă un articol inutil de genul „pe vremea mea, prin 2007, blogosfera era mai bună!” va trebui să îi dezamăgesc din nou. Nu sunt genul nostalgic, îmi plac o parte dintre schimbările ce s-au petrecut în ultimii ani în blogosfera .ro și nici nu tânjesc după cluburi exclusiviste precum a fost Netoo, în care toți membrii se cunosc între ei și se au în blogroll.

Dar, din păcate, dragă blogsferă românească, sunt câteva lucruri care nu-mi plac deloc la tine și aș dori să încerci să le corectezi. Momentan doar trei, cele care mă deranjează cel mai mult, sper să nu fiu nevoit să redevin hater extraordinaire. Continuă lectura „Dragă blogosferă, trei lucruri nu-mi plac la tine!”

Inutilitatea în online are un nume – Adrian Ciubotaru

Ai citit “Portretul unui hater roman”?

Adrian Ciubotaru, acest filozof al latrinelor proaspăt săpate, face parte din gașcă formată în  anii de timide începuturi de prin 2006 -2007, de succesuri glorioase și planuri naive ale întrunirilor netoo de pe terasa Pe Motoare, când puteai număra bloggerii pe degete de la ambele mâini. Reflectând la situația de fapt singurul lui merit a fost că a cunoscut pe cine trebuie la exact momentul oportun, nimic mai mult.

A început cu copy/paste-uri grosolane din Cioran și alți gânditori pe care probabil nici astăzi nu-i poate cuprinde cu cei doi neuroni și jumătate viabili, a continuat cu proiecte de mare angajament precum pestrada.info și #lecturiurbane și, bazându-se pe succesul efemer în rândul gloatelor de domnițe umede de emoție, a promovat prin blogul personal o serie de campanii sociale de implicare precum vizita în grup la Starsbucks – ce vreți, și filozofii trebuie să mănânce, nu? În ultimul lui articol, Portretul unui hater român, stimabilul se întreabă de ce își are partea lui de hateri prin online. Zic să nu lăsăm această întrebare fără răspuns și să încercăm să lămurim rapid problema.

Scriitura lui nu stârnește nici un sentiment. Trecând peste evidenta lipsă de talent la scris, regurgitarea părerilor emise de oameni mai inteligenți ca tine nu constituie un efort intelectual prea mare, articolele lui rar au mai mult de două comentarii. Nu transmit nici o trăire, rar au vreo logică sau vreo utilitate marginală, iar unele stârnesc, pe bună dreptate, un „WTF is this shit?” – exemplificare.

Adrian Ciubotaru – personajul din online este un fals. Oricine a interacționat mai des cu Ciubotaru știe că imaginea atent construită online nu concordă nici pe departe cu cea din realitate. Ciubotaru, în momentele în care nu sunt toți ochii ațintiți asupra lui, este un bădăran, uite la mânie și care recurge prea des la porniri violente.

Cei care participau la #fotbaltweetmeet știu că mai împărțea niște palme. În definitiv era vorba de un joc amical, nimic altceva, dar când orgoliul este prea bombastic, avem de a face tot felul de ieșiri jenante. Să ne reamintim și episodul recent de la cinematograf care a stârnit ceva vâltoare pe Twitter. Căutând aiurea pe internete am mai găsit o istorisire interesantă.

Proiectele lui sunt inutile. Pestrada.info, proiect pornit împreună cu Buddha, alt simpatic, a sucombat la scurt timp după lansare, iar videoclipurile realizate erau așa de plictisitoare încât personal nu am reușit să urmăresc vreodată unul până la capăt. Cel mai probabil nici altcineva. Mega-apreciatul și mult trâmbițatul #lecturiurbane nu și-a depășit niciodată condiția – un proiect care a implicat o adunătură de semidocți cărora le place să aibă o părere bună despre sine, pe de o parte, și câțiva masculi în căutare de telectuale impresionabile de cultura lor inexistentă.

Sloganul blogului lui Relax, you have plenty of time, izvorât probabil din fumul de marijuana al unui gânditor Flower Power, precum cei din imaginea alăturată, și însușit de Ciubotaru ca al lui propriu și personal, este depășit ca idioțenie doar de cel al lui visurat – Gânduri la turație maximă. Iar blogul lui este „e o milogeală perpetuă plină de clișee și reclame mai puțin mascate decît o muie în fața magazinului Unirea, la MC” cum bine îl caracteriza Mantzy.

Ca un hater ce mă aflu, declar că împărtășesc ideile din manifestul haterilor din .ro,  la care adaug sfatul meu sincer către stimabilul Adrian Ciubotaru de a nu ne mai plictisi prin online și să se implice activ în societate, doar milita la un moment dat ca bloggeri să devină activiști: am înțeles că angajează la Starbucks, presimt că nu îți vom simți prea mult lipsa.

Prima imagine din articol via maestrul aiurea

Articol scris după consumarea unei cantități oarecare de alcool. Greșelile gramaticale și evidenta lipsă de logică mi le asum.

Barbatii care plang

Sunt conștient că trăim într-o societate în care e normal pentru un bărbat să știe să exprime sentimentele mai mult decât în urmă cu o generație sau două. Nu-mi plac bărbații care trec cam des pe la cosmetician – nu zice nimeni să fim precum omul de Neanderthal de păroși și neîngrijiți, dar un bărbat cu sprâncenele pensate e puțin cam mult, îmi displac teribil masculii feroce care poartă pantaloni strânși pe picior și UGG-uri sau care-și exprimă afecțiunea în public și în mod ostentativ către partenerul lor de același sex, dar am învățat să accept diversitatea și nu mă mai deranjează așa de mult.

Dar am o mare problemă cu bărbații heterosexuali care plâng prea des și din motive puerile în public. Un exemplu concludent de „Așa nu!” este Men of Tears, un proiect în care un grup de bărbați se strâng într-un cerc și plâng. Serios, există oameni care plătesc 35$ pentru DVD-ul vostru cu instrucțiuni despre cum să te faci de râs în public?

Un bărbat nu plânge după un fund de demoazelă oricât de apetisant ar fi acesta, balta are suficient pește, prea mult chiar. E momentul potrivit pentru o beție cruntă cu amicii de pahar pe care i-ai neglijat prea mult când timp ai fost într-o relație stabilă.

Un bărbat nu plânge când a fost concediat de la locul de muncă comod, ci se duce la barul preferat, bea un pahar și se gândește la răzbunare și posibilitățile de viitor. Nu de alta, dar un individ care nu este în stare să muncească pentru familia lui nu este cu adevărat bărbat.

Un bărbat nu plânge la filme. Finalurile extraordinare din Braveheart sau The Last Samurai trebuie să stârnească în tine mândria că aparții sexului puternic, în nici un caz râuri de lacrimi. Ok, cel mult ți se pot umezi ochii, dar nicio lacrimă nu va fi vărsată!

Un bărbat nu plânge când echipa lui favorită de fotbal a pierdut un meci important. E timpul pentru înjurături de origini materne adresate echipei adverse, violență necontrolată asupra obiectelor și eventual beție cruntă. Da, știu că uneori bem prea mult, dar de aceea suntem bărbați.

Un bărbat are dreptul să plângă când i-a murit una dintre persoanele dragi din viață, includem aici și animalele de companie, și atunci când fost lovit în testicule – cât mai puțin vocal posibil, nu vrem să le dăm o satisfacție prea mare. Atât!

Nu te lua prea în serios

Nimeni, în afară de tine, nu o face.

Trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi este, într-o mai mică sau mai mare măsură, egoist. Așa am fost creați, e normal și sănătos. Raportăm totul la universul nostru liliputan, ne place să fim în centrul atenției, cerșim aprobarea și aprecierea celorlalți. Încă o dată, nu-i absolut nimic în neregulă cu asta, dacă nu am avea indivizi care-și doresc să exceleze, nu am progresa ca societate.

Problema apare atunci când începem să ne luăm prea în serios. Când ne lăudăm prea mult, uităm de unde am pornit și cine ne sunt amicii adevărați, ne pierdem simțul penibilului și orice ironie nevinovată este tratată ca un afront adus personalității care am devenit noi. Și toată schimbarea aceasta se petrece aproape peste noapte.

Stimate bloaghere, în definitiv nu interesează cu adevărat pe nimeni că ai cel mai citit, premiat, mai știu eu ce blog sau că ai vândut x % dintr-o colecție de păreri pe câteva mii de euro. Te vor invidia unii, te vor înjura alții, dar nu uita că este doar un blog. Personal nu-mi pasă câte alte mii de euro ai reușit să câștigi anul acesta din bannere, campanii cu ROI minuscul pentru advertiser și advertoriale care-mi insultă câteodată până și cei doi neuroni viabili. Te asigur că mulți dintre cititorii tăi, inclusiv moi, câștigă mult mai bine. Nu o să vezi prea curând un screenshot din Home Bank cu sumele din contul meu.

Nu-ți fie frică să recunoști că mai greșești și că nu ești expert în toate, deși, ca fiecare dintre noi, ai o părere despre absolut orice din universul cunoscut. Poate ți se pare ciudat, dar unora dintre noi le plac oamenii imperfecți.

Toată polologhia de mai sus ar fi fără rost fără un exemplu. Tudor St. Popa sau @CeMerita îmi părea un tip relativ inteligent, un pic cam attention whore, dar în limite acceptabile. Stimabilul participă acest weekend la Cluj Brands Tour – nu sunt în măsură să-mi dau cu părerea despre utilitatea proiectului, și este extrem de entuziasmat, poate prea entuziasmat.
.bbpBox{background:url(http://a2.twimg.com/profile_background_images/209325822/twitter.jpg) #022330;padding:20px;}

abia astept… RT @brylu: Maine pe vremea asta incing asfaltul cu bolidul in drum spre #clujbrandstourWed Sep 07 13:25:35 via TweetDeck

.bbpBox{background:url(http://a2.twimg.com/profile_background_images/209325822/twitter.jpg) #022330;padding:20px;}

Mai, da mai e mult pana maine? #clujbrandstourWed Sep 07 17:21:36 via HTC Peep

Un tweet puțin răutăcios de-al meu…

.bbpBox{background:url(http://a0.twimg.com/profile_background_images/43346942/Untitled.jpg) #9AE4E8;padding:20px;}

Distanta rutiera intre Sibiu si Cluj-Napoca -163 km. Entuziasmul unui blogger sibian pentru un weekend in Cluj egal cu distanta Terra-SoareWed Sep 07 18:40:39 via Mobile Web

… a rezultat în ceea ce vedeți în imagine.

Cum ziceam, hai să nu ne luăm prea în serios. Un pic de autoironie și ceva simț al umorului nu a omorât pe nimeni.

Viața NU e un sport de echipă

Uneori am prea mult timp liber, cum ar fi o călătorie de 7 ore cu trenul de la Sibiu la București, și ajung să citesc prin blogosferă articole precum acesta scris de Toma Nicolau. Este exact genul acela de articol care nu spune nimic util, o compunere la nivel de clasa a IV-a, care atinge coarda sensibilă a unor domnițe umede de extaz filozofic.

Trecem cu îngăduință peste faptul că, din câte am înțeles, era vorba de un meci de fotbal de divizia D, divizia Onoare. La fel de important precum cele două premii pe care le-am câștigat la niște concursuri de tir cu arcul. Nu am fost cel mai bun, ci doar puțin mai bun decât un grup restrâns și nesemnificativ în ecuația globală.

Omul nu este o ființă socială prin definiție, ci forțat de împrejurări. În comuna primitivă, organizându-se în cete, oamenilor cavernelor le era mai ușor să vâneze animalele de dimensiuni mari, să asigure astfel hrana întregii comunități, să păstreze aprins focul necesar preparării mâncării și făuririi uneltelor. Mai târziu, au apărut triburile, popoarele, națiunile și imperiile, toate conduse de un individ de geniu militar, organizator sau economic. Nimic nu s-a înfăptuit exclusiv prin voința maselor.

Poporul X condus de individul Y a înfăptuit ceva demn de consemnat. Alexandru cel Mare în fruntea armatelor grecești a cucerit jumătate din lumea cunoscută la momentul respectiv, Apolodor din Damasc a coordonat soldații romani ce au construit podul de la Drobeta, Pavlov ajutat de echipa sa a descoperit reflexul condițional la câini. Nicăieri nu au fost menționați soldații de rând din armata lui Alexandru sau legionarii romani care pe timp de pace construiau drumuri, poduri și bastioane. Istoria cinstește geniul, nu banalul.

Comunitatea umană este doar incubatorul care crește adevărații lideri și locul de refugiu al celor slabi, hrăniți cu iluzia egalității. Nimeni nu-și va aminti de tine dacă ești doar o altă rotiță în mecanism. Conflictele călesc caractere, rafinează procesele de selecție și scot la iveală indivizii demni de respect. Viața e un sport de echipă doar dacă nu te deranjează să rămâi banal.

De ce nu-mi place aproape nici un blogger

De fiecare dată când mă întâlnesc cu oameni noi de prin online și, la un anumit moment, realizează că nu sunt chiar haterul suprem pe care îl văd online, ajungem aproape invariabil la aceeași întrebare: „Dar, Eugen, ție de cine îți place prin online?”. Răspunsul nu e chiar așa de simplu, de aceea avem nevoie de context.

Mă învârt prin online și blogosferă de ceva ani, cred că s-au adunat vreo 6, și îi cunosc pe majoritatea celor care „fac succesuri” la momentul actual. Nu, nu am băut câte o bere cu fiecare. Oamenii îi poți cunoaște mai mult prin prisma acțiunilor lor pe termen lung decât prin o grămadă de bullshit menit a impresiona printre aburi de alcool.

Deși nu extrem de vizibil, nu mi-am doriti niciodată să ajung celebru, eram prin zonă când Buddha avea 45 de kilograme îmbrăcat și își termina orice propoziție cu […], pe vremea când visurât era relativ amuzant și oarecum coerent și arhi posta cam trei sferturi din conținut videoclipuri pornache.

Și la un moment dat obosești să vezi cum același rahat reîncălzit este ridicat iarăși la rang de mare artă, cum toate „proiectele noastre” sunt cele mai bune, cele mai de succes, dar se închid fără prea multă zarvă în câteva luni de la lansare, și cum la toate conferințele pe la care ai ajuns ai parte de aceeași speakeri care recită poezia de anul trecut cu oarecare adăugiri și actualizări.

Și atunci începi să le spui verde în față.

  • Băi, #lecturiurbane e o labă tristă, motiv de fală pentru pseudointelectuali, loc de agățat pentru băiețași. Iar Ciubotaru e un mârlan IRL, nu un intelectual rasat. Palme împărțite pe la #fotbaltweetmeet, comportament de golănaș față de anumite femei, trebușoare din astea care nu fac nimănui cinste.
  • Buddha nu știe să codeze nici cât știu eu. Și eu vând arcuri și săgeți, am făcut Istoria și REI, nu am background de programator! Rahat, știu doi oameni care i-au dat lui un proiect pentru care concuram amândoi invocând motivul oarecum pueril „E amicul meu, are nevoie de bani!” Nu mai e cazul acum normal, omul și-a descoperit noua menire în viață – SM și Facebook până în pânzele albe.
  • Visurât profită de prostia și extremismul unora și le servește exact ceea ce își doresc – bancuri răsuflate, teme de discuție idioate. Mai bagă o poveste cam trasă de păr și evident inventată, mai mânărește niște statistici de trafic, oricum nu-l verifică nimeni. Ah, și acum câțiva ani RBF și-a luat o mega țeapă: și-a dat propriul laptop ca premiu la un concurs ce l-a ajutat să câștige concursul, crezând că va primi un altul. Ghinion, n-a fost să fie, pățești.

Aș putea continua. Dar sper că m-am făcut înțeles.

Și ca să răspund la întrebarea de la început. Din toată blegosfera asta singurul om care nu-mi este prieten și pentru care am un oarecare respect este Bobby Voicu. Nu pentru omul Bobby Voicu, fiecare dintre noi avem lipsurile noastre, ci pentru Bobby Voicu, project managerul. Trebuie să recunosc că știe să motiveze oameni, să îi facă să muncească și să le dea exact acel grad de libertate care te faci să crezi că tu ești, de fapt, șeful. În plus nu e genul care uită că l-ai ajutat.

În rest, succesuri și multă apă de ploaie.

Porn-ul nostru cel de toate zilele

Nu sunt vreun pudic, nici adept al vreunui cult religios. De aceea consider că pornachele, servit în cantități mici spre moderate în funcție de vârstă, își are rolul lui în educația sexuală a unui individ sau în „condimentarea” vieții sexuale a unui cuplu. Excesele, ca de altfel în oricare alt caz, ar trebui descurajate deoarece apar efecte adverse extrem de nedorite.

Zilele trecute am găsit un pasaj interesant pe Wikipedia despre mișcarea anti-pornografie din Ucraina.

Ukraine
Pornography was outlawed in Ukraine in July 2009, when Victor Yushchenko, then president, signed new legislation. The law had been overwhelmingly approved by the Verkhovna Rada (the Ukrainian parliament). The possession, distribution, sale and manufacture of pornographic materials became illegal. Pornography is defined by the law as „vulgar, candid, cynical, obscene depiction of sexual acts, pursuing no other goal, the explicit demonstration of genitals, unethical elements of the sexual act, sexual perversions, realistic sketches that do not meet moral criteria and offend the honor and dignity of the human being by inciting low instincts.” Pornography for ‘medical purpose’, however, remains legal.

Bun, vecinii noștri ucrainieni consideră că-i necesară o lege împotriva porn-ului. Dar ce naiba-i acela pornache pentru scopuri medicale? Adică te duci frumușel la o farmacie și ceri un DVD din colecția Woodman Casting X?!

Suntem cu totii diferiti. Din fericire.

Am copiat cu deosebită nesimțire sloganul publicitar al celor de la Mobexpert, dar se potrivește perfect ca titlu pentru acest articol.

Deși am fost catalogat ca troll/hater de nenumărate ori îmi place să cred că sunt o persoană destul de tolerantă. Stimabilii intelighenți ce îmi pun imediat eticheta de hater doar pentru că nu sunt de acord sau critic o anumită inițiativă, ar cam trebui să învețe că e normal și chiar recomandat să avem păreri diferite și să ni le expunem public. Încă trăim într-o țară liberă, iar libertatea de exprimare este garantată prin lege. Dar să nu divaghez aiurea.

Prin timeline-ul meu de pe Twitter am găsit acum ceva vreme următorul update
.bbpBox{background:url(http://s.twimg.com/a/1282262833/images/themes/theme2/bg.gif) #C6E2EE;padding:20px;}

Ora 6.30 in metrou NIMENI nu citeste o carte…in schimb la mare cautare Libertatea, Cancan, Click incepand cu 8.30 apar si cartileWed Aug 25 06:17:34 via web


Pentru cei care nu știu la ora aceea prin metrou vei găsi oameni ce se duc să muncească pe șantier sau la fabrică, femeia de serviciu care probabil curăță după domnișoara de mai sus, adică în general oameni pe care nu te-ai aștepta să îi vezi citind. Reply-ul meu, un pic ironic trebuie să recunosc, a fost blagoslovit cu un block.

Ironic este că tocmai acei oameni ce sunt sau se consideră mai inteligenți decât media sunt cei mai înguști în gândire și uneori intoleranți la ideile și conceptele diferite de ale lor. Probabil că este mișto, măcar de fațadă, să trăiești într-o lume utopică în care femeia ce dă cu aspiratorul în birourile corporatiste a citit la viața ei mai mult decât câteva romane siropoase.

Mă anunțați și pe mine dacă și când vă scoateți capul din nisip, da? Mulțumesc.