Astronomy Picture of the Day pentru Android

NASA dă publicității în fiecare zi o imagine legată de spațiul cosmic – o parte dintre acestea pot fi vizualizate online pe Image of the Day Gallery.

Galeria de imagini a fost preluată de un developer, împachetată într-o aplicație și astfel a apărut Astronomy Picture of the Day pentru Android. APOD se actualizează la fiecare 24 ore, permite folosirea imaginilor astfel obținute ca wallpaper și, pentru a economisi consumul de trafic de internet, poate salva imaginile într-un folder pe cardul SD pentru utilizare ulterioară.

[qr]https://market.android.com/details?id=com.blork.anpod[/qr]În plus poți seta aplicația astfel încât la o anumită oră din zi să schimbe automat wallpaperul folosit de telefonul. Din păcate, această funcționalitate nu este întotdeauna de încredere, dacă nu există conexiune la internet și actualizarea eșuează atunci nu va mai încerca o nouă actualizare pentru 24 ore, dar funcționează de cele mai multe ori. Poate fi transferată pe cardul SD unde ocupă puțin mai mult de 500 Kb și funcționează cu Android 2.0 sau superior.

Bitdefender Mobile Security, versiunea finală acum în Android Market

[qr]https://market.android.com/details?id=com.bitdefender.security[/qr]Bitdefender Mobile Security, despre care am scris luna trecută, a ajuns la versiunea stabilă după cum se preconiza și poate fi descărcat acum din Android Market. Această versiune aduce o interfață redesenată, mult mai intuitivă decât cea anterioară și serviciile premium pe bază de abonament. Astfel rămân gratuite scanarea tuturor aplicațiilor de amenințări malware la instalare, auditul aplicațiilor și geolocația.

Pentru un abonament anual de 7,45 € ai în plus antivirus în timp real pentru browserul default din Android și funcționalitatea anti-furt – geolocație, ștergerea datelor din telefon, mesaje și alerte trimise din interfața web și blocare de la distanță. Cei care au instalat Bitdefender Mobile Security în perioada beta beneficiază de funcționalitățile premium pentru 90 zile. Ca să facem o comparație, Lookout, o aplicație similară, dar care oferă și backup la intervale stabilite de utilizator, costă 2.99$ pe lună sau 29.99$ anual.

Wallpapers pentru Android

La un moment dat te vei plictisi de wallpapers disponibile stock cu versiunea de Android instalată pe telefonul tău. O simplă interogare pe orice motor de căutare îți va returna prea multe rezultate pentru a le vizita pe fiecare în parte și alege pe cele mai interesante. Din fericire în Android Market există o mulțime de aplicații de tip librărie de wallpapers cu câteva mii de imagini organizate pe categorii. Câteva dintre acestea le vei găsi în acest articol.

PicSpeed HD Wallpapers 50,000+

[qr]https://market.android.com/details?id=com.srsdev.wallpapers[/qr] Peste 50.000 de imagini, majoritate în rezoluție HD, actualizate zilnic, cu funcție de căutare, redimensionare inteligentă pentru orice rezoluție, browsing rapid între imagini și categorii și posibilitatea de adăugare la favorite. Imaginile pot fi salvate local, în memoria telefonului sau pe cardul SD, ceea ce înseamnă că le poți folosi și dacă ai dezinstalat aplicația.

Aplicația poate fi transferată pe card, funcționează pe orice versiune de Android 1.5 sau superioară și ocupă sub 1 Mb.

Backgrounds HD Wallpapers

[qr]https://market.android.com/details?id=com.stylem.wallpapers[/qr] Această aplicație este un agregator al site-ului Flickr, are o colecție de 10.000+ de imagini actualizate zilnic, posibilitatea de a adăuga propriile imagini în aplicație. Datorită diversității rezoluțiilor imaginilor originale de pe Flickr este posibil ca acestea să nu fie compatibile cu toate dimensiunile de ecran, iar reclamele din aplicație sunt relativ deranjante uneori.

Compatibilă cu Android 1.6 sau superior și o dimensiune sub 500 Kb.

Wallpaper Box HD
[qr]https://market.android.com/details?id=com.appwill.hzwallpaperboxhd[/qr] Probabil aplicația cu cel mai mare număr de wallpapers, undeva peste 150.000, dintre care 11.000 la o rezoluție de 960×640 pixeli, organizate în 30+ categorii. Colecția este actualizată zilnic, poți chiar adăuga propriile imagini care vor disponibile tuturor celor care au instalată aplicația.

Funcționează pe orice telefon cu Android 1.5 sau superior, iar dimensiunea este redusă, în jur de 700 Kb.

Aceste 3 aplicații le-am testat o perioadă mai lungă de timp și nu m-au dezamăgit. Bineînțeles în Android Market există probabil sute de aplicații similare și, dacă ați găsit una interesantă, puteți să o menționați în comentarii. Pentru o durată de viață a bateriei crescută nu recomand live wallpapers.

Undelete Beta promite să recupereze fișierele șterse de pe cardul SD al telefonului tău

[qr]https://market.android.com/details?id=fahrbot.apps.undelete[/qr] În urmă cu câteva zile Fahrbot Mobile, un developer ce a creat niște utilitare excenlente – Screenshot ER, Root Call Blocker și Call Master despre care am scris recent, a lansat Undelete Beta ce promite să recupereze fișierele șterse de pe cardul SD al telefonului, oarecum similar cu aplicațiile pentru PC desktop. Nu vă așteptați totuși la minuni, aplicația poate recupera fișierele doar dacă nu s-a suprascris zona unde erau stocate.

Aplicația poate recupera imagini, videoclipuri, arhive și fișiere de instalare de tip .apk. Căutarea este rapidă, iar rezultatele sunt împărțite în funcție de tipul de fișier recuperat. Cel mai mare fișier pe care l-am putut recupera și utiliza a fost un videoclip de 780 Mb. Dacă în schimb dorești să fii sigur că nu va putea fi recuperat un anumit fișier dispui și de opțiune Shred.

Aplicația este gratuită, ocupă aproape 2 Mb din spațiul de stocare de pe telefon și funcționează pe Android 2.1+.

Plan B, aplicația pe care o instalezi după ce ți-ai pierdut telefonul

[qr]https://market.android.com/details?id=com.lookout.labs.planb[/qr]Tocmai ai realizat că ți-ai pierdut sau ți-a fost furat telefonul. Nu ai instalat nici un sistem de tracking precum cel integrat în Bitdefender Mobile Security, nu ai nici cea mai mică idee când anume a dispărut, nu ai nici un plan cum să îl recuperezi. Nu chiar, acum ai un Plan B.

Plan B este aplicația pe care o instalezi în telefon după ce ți-ai pierdut telefonul. Imediat ce ai realizat că ți-ai pierdut telefonul intră în Android Market, instalează aplicația pe telefonul de acum pierdut și așteaptă un mail.

În mai puțin de 10 minute vei primi un mail pe contul asociat Android Market cu locația telefonului la momentul respectiv – în principal se folosește localizarea prin intermediul turnurilor de telefonie, dar pe anumite modele se activează chiar și GPS-ul. Mailul respectiv și cele 5 succesive, dacă telefonul se deplasează arată astfel.

Oricât ar părea de greu de crezut telefonul meu se afla, la momentul în care a fost primit acest mail, exact vis-a-vis de punctul marcat cu B pe hartă. Adevărat este că aplicația are anumite neajunsuri – dacă nu se activează automat va trebui să trimiți un SMS cu textul Locate numărului de telefon pierdut, cel care are telefonul tău ar putea închide telefonul, dezinstala aplicația sau chiar schimba cardul SIM.

Dar astfel mai ai o oarecare șansă de a îți recurpera smartphone-ul și, judecând după acest articol de pe Ars Technica tind să cred că hoții nu sunt în general prea inteligenți. Pentru funcționalități mai avansate încearcă Prey care nu se limitează doar la tracking-ul telefoanelor Android, dar necesită instalare premergătoare incidentului și un cont online.

Bitdefender Mobile Security – antivirus, malware scanner, antifurt

Deși încă reduse ca număr, amenințările informatice asupra sistemului de operare Android există. Aplicațiile malware pot fura datele utilizatorului și ale contactelor stocate, pot trimite automat SMS-uri cu valoare adăugată către numere speciale sau chiar descărca software suplimentar care să permită acces total de la distanță asupra device-ului compromis. Conform unui articol publicat recent în PCWorld malware-ul ce vizează Android a crescut cu 472% față de luna iulie anul acesta.

Cu o bază de utilizatori în creștere, o taxă de admitere ca publisher în Android Market de doar 25$ și un control bazat doar pe feedback-ul comunității este de așteptat ca pagubele produse de aplicațiile malițioase să crească în viitor pentru utilizatorii ce nu folosesc nici un fel de protecție. În Android Market există câteva soluții antivirus – Security Pro de la AVG, Kaspersky Mobile Security cu tehnologie de la Mother Russia și Lookout Security & Antivirus, o soluție complexă antivirus, antimalware și backup în cloud. În ultima săptămână am testat aplicația creată de BitDefender – Bitdefender Mobile Security, și am decis să scriu cu bune și cu rele despre ce știe.

Bitdefender Mobile Security se dorește a fi un antivirus pentru browser-ul default de pe Android, un malware scanner pentru aplicațiile instalate și fișierele de pe cardul SD și un antifurt cu posibilități de localizare, blocare și ștergere totală a datelor din device-ul compromis. Momentan aplicația se află în faza BETA, fiind gratuită, cu o dată de lansare a versiunii stabile undeva la sfârșitul lui noiembrie, lansare ce va determina și introducerea unei taxe lunare – din păcate, nu am găsit nicăieri vreo informație privind cuantumul acesteia, dar toți utilizatorii care o instalează în acest stadiu vor primi trei luni de abonament gratuit. Aplicația necesită crearea unui cont fie online pe site-ul Bitdefender, fie prin asocierea cu contul Google aferent telefonului.

Scanarea inițială a aplicațiilor instalate și a conținutului cardul SD poate dura relativ mult timp; ulterior sunt trecute prin filtre doar aplicațiile nou instalate și, dacă se dorește, conținutul cardului la fiecare remontare. Deoarece scanarea se realizează în cloud rezultă o dimensiune redusă a aplicației, sub 1 Mb, și siguranța că se folosește cea mai recentă versiunea a bazei de date antimalware.

Dacă sunteți îngrijorat de permisiunile necesare ale unor aplicații Security Audit le împarte în categorii mai simplu de înțeles pentru utilizatorul obișnuit. Antivirusul în timp real pentru browser-ul default Android este aproape invizibil și nu consumă prea multe resurse. Poate fi dezactivat dacă nu dorești să îl folosești.

Modulul care mi-a plăcut cel mai mult este Antitheft. Prin interfața online – te autentifici cu utilizatorul și parola corespunzătoare aplicației din telefon, poți localiza telefonul pe Google Maps – acuratețe mai bună dacă GPS-ul este activat, bineînțeles.

În plus poți trimite comenzi de blocare protejată cu un cod numeric de 4 cifre, de ștergere a tuturor datelor din device sau afișa mesaje pe ecranul telefonului pentru cel care are în posesie telefonul vostru.

[qr]https://market.android.com/details?id=com.bitdefender.security[/qr] Aplicația funcționează pe orice versiunea Android 2.0 sau superioară, ocupă aproximativ 700 Kb din spațiul de stocare al telefonului și nu poate fi transferată pe card.

Impactul asupra bateriei și consumul de date se face simțit doar în timpul scanării inițiale; în rest consumul de resurse este neglijabil, deoarece modulele se activează doar atunci când sunt solicitate și nu rulează în background.

Ar fi și câteva neajunsuri, nu e totul roz și frumos. Aplicației nu i-ar strica o localizare în limba română, destul de mulți utilizatori nu înțeleg anumiți termeni mai tehnici. Pentru contul online de pe My Bitdefender ar trebui să folosească automat datele contului Google asociat telefonului, nu vreau să fiu nevoit să țin minte încă un set de date de autentificare. Și apropos de acest cont, ar trebui afișate pe site-ul producătorului informații despre cât va costa abonamentul preconizat odată cu versiunea stabilă.

Antivirusul ar trebui să funcționeze și cu alte browsere decât cel default Android – chiar sunt curios cine îl mai folosește cu așa de multe alternative mult mai bune. Opera Mini, Firefox sau Dolphin sunt câteva dintre acestea.

Începutul este promițător, piața potențială este în continuă creștere, rămâne să sperăm că proiectul nu va fi abandonat. Nu de alta, dar mai știu un proiect similar de la Bitdefender de care s-a cam ales praful – mai știe cineva ce s-a întâmplat cu pluginul antispam WordPress?

Tasker, telefonul tău cu Android pe automat

Tasker este o aplicație Android care execută anumite instrucțiuni sau set de instrucțiuni în funcție de context – aplicație, zi a săptămânii sau a lunii, oră, locație sau eveniment, toate definite în profile de către utilizatori. Deși conceptul este relativ simplu posibilitățile oferite sunt impresionante.

Vrei ca atunci când introduci căștile în jack-ul telefonului să se pornească automat player-ul audio favorit? Vrei să nu mai fie nevoie să ții minte zile de naștere și telefonul să trimită automat pentru tine un SMS la o anumită dată? Vrei ca WiFi-ul, care consumă mai puțină baterie și scutește din traficul 3G tarifat de operatorul de telefonie mobilă, să se activeze automat în anumită locație unde există o rețea wirelles? Vrei să fii anunțat printr-un ton de apel că bateria telefonul este complet încărcată? Toate acestea și multe altele sunt posibile automat cu Tasker.

Contextele fără o instrucție sunt relativ inutile. De aceea sunt folosite ca trigger pentru acțiunile posibile. Acțiunile Tasker sunt împărțite în categorii – Alerts, Apps, Audio, Dialog, Display, Encryption, File, Input, Media, Input, Media, Misc, Net, Phone, Plugin, Tasker, Variable, Zoom și 3rd Party – sunt compatibile aplicații precum Android Notifier, Astrid, Beyond Pod, NewsRob, SleepBot, WidgetLocker, TeslaLED.

Adăugam la acestea și variabile precum starea bateriei, ultimul SMS sau mail primit sau puterea semnalului WiFi și deja avem o idee cât de complex poate fi Tasker. Pare un pic cam intimidant, dar chiar nu este cazul. Vom crea câteva profile – seturi de contexte și acțiuni, pentru a exemplifica modul de lucru cu Tasker.

Conectarea la o rețea WiFi într-o anumită locație
După cum spuneam conexiunea WiFi consumă mai puțină baterie și este mai rapidă decât 3G-ul operatorului de telefonie mobilă. Dacă dorim ca telefonul să activeze WiFi-ul și să conecteze la rețeaua de acasă – trebuie să fi salvat anterior rețeaua respectivă ca favorită în Settings – Wirelles & networks – Wi-Fi networks.

În ecranul principal al Tasker apăsă pe plusul verde ce crează un nou profil pe care, opțional, îl denumim cât mai sugestiv. Contextul nostru este legat de locația în care ne aflăm – alege First Context – Location.

Folosind Google Maps selectăm locația pentru care dorim contextul și raza maximă – 100 metri e mai mult decât suficient pentru orice router wirelles. Putem folosi ca referință conexiunea 3G, de preferat, și/sau GPS-ul telefonului.

Odată stabilită locația vom crea o nouă task.

În categoria Net alege WiFi – setează-l pe On și salvează.

Profilul nostru a fost creat și de fiecare dată când va apărea contextul se va executa o instrucțiune – ne aflăm în locația selectată, WiFi on, iar dacă părăsim locația, WiFi-ul este dezactivat.

Lansarea playerului preferat la conectarea căștilor

Vom crea un nou profil, eventual îl vom denumi cât mai sugestiv. Contextul pentru acest profil este o stare a echipamentului. Din categoria State alegem Hardware și apoi Headset Plugged.

Putem chiar selecta la ce tip de căști să se activeze această stare – orice model, cu microfon, fără microfon. Astfel căști cu microfon pot lansa o cu totul altă sarcină, cum ar fi deschiderea meniul Favorites din People.

Pentru acest context vom atașa o acțiune care încarcă o aplicație. App – Load App, așteaptă pentru ca Tasker să listeze toate aplicațiile instalate și alege Music, în cazul meu.

Validează selecția și salvează. Acum de fiecare dată când vei introduce un set de căști se va lansa aplicația Music.

Acestea sunt doar două exemple de ce se poate implementa rapid cu Tasker. Experimentați cu diverse acțiuni, încercați să personalizați în funcție de telefon și aplicațiile instalate și, cel mai important, nu complicați prea mult procesele. De exemplu, primul profil creat de mine reda un ton de apel și afișa un popup cu un scurt text atunci când bateria era complet încărcată. Nimic extraordinar, dar totuși util.

Tasker costă 6$, dacă este cumpărată din Android Market, și 5$ pe site-ul dezvoltatorului. Aplicația din afara Android Market are câteva funcționalități suplimentare, mai ales pentru telefoanele cu root, și poate fi testată 7 zile înainte de o plăti – vezi diferențele dintre cele două versiuni.

Aplicația nu poate fi transferată pe cardul SD, are o dimensiune de 2.21 Mb și funcționează pe orice versiune Android 1.6 sau superioară. Personal consider că sunt cei mai bine cheltuiți 5$ din ultima vreme și o recomand oricărui utilizator mediu spre avansat al Android.

[appbox googleplay net.dinglisch.android.taskerm]

[xrrgroup][xrr label=”Utilitate:” rating=”5/5″ group=”s1″ ] [xrr label=”Usurinta in utilizare:” rating=”3.5/5″ group=”s1″] [xrr label=”Design:” rating=”4/5″ group=”s1″] [xrr label=”Rating total:” overall=true group=”s1″ ][/xrrgroup]

WiFi File Explorer PRO, transfer fișiere fără bătăi de cap

Folosești telefonul ca MP3 player și trebuie să transferi fișierele audio pe cardul SD. Ai nevoie de un cablu! Vrei să urci pe Facebook pozele din weekend. Ai nevoie de un cablu! Dacă ești ca mine probabil vei avea o mulțime de cabluri de diverse dimensiuni, dar pe care ai o mică problemă să le găsești la momentul oportun.

Dacă ai un router wirelles pentru rețeaua de acasă sau de la serviciu la care te conectezi cu telefonul tău Android și orice PC sau Mac ai scăpat de grija cablurilor.

Pornește WiFi File Explorer PRO, setează portul folosit de aplicație și eventual o parolă, dacă te afli într-o rețea extinsă, și navighează în browser la IP-ul indicat. Aplicația de dimensiuni reduse, aproximativ 1.3 Mb când este transferată pe cardul SD, are o serie de funcționalități interesante

  • folosind orice browser poți naviga prin directoarele de pe cardul SD, poți transfera fișiere pe telefon sau le poți descărca pe calculator, poți chiar downloada foldere întregi sau chiar realiza un backup complet
  • fișierele pot fi transferate în ambele sensuri în background, cu rapoarte privind coada de transfer și statistici privind spațiul ocupat, nivelul bateriei și al semnalului WiFi
  • fișierele aplicațiilor tip .apk transferate pe card pot fi instalate din interfața browserului dintr-un singur click
  • poți crea playlist-uri pentru fișierele audio/video din telefon pe care le poți reda pe calculator, la fel și pentru imagini organizate în galerii pentru prezentare pe ecranul PC-ului

Aplicația se găsește în Android Market, nu este gratuită, costă 0.99 cenți, dar merită fiecare bănuț. Interfața nu este extrem de atrăgătoare vizual, dar îți oferă exact informațiile de care ai nevoie și nimic mai mult. Deoarece poate rula în background îți permite să folosești telefonul în timp ce se transferă fișierele.

[appbox googleplay com.dooblou.WiFiFileExplorerPRO]

[xrrgroup][xrr label=”Utilitate:” rating=”5/5″ group=”s1″ ] [xrr label=”Usurinta in utilizare:” rating=”4.5/5″ group=”s1″] [xrr label=”Design:” rating=”4/5″ group=”s1″] [xrr label=”Rating total:” overall=true group=”s1″ ][/xrrgroup]