În zilele care îmi reconfirmă că online-ul este uneori un mediu prea toxic, și în ultima vreme se întâmplă din ce în ce mai des, mă refugiez într-un offline așa de primitor. Acolo sunt prietenii cărora nu le pasă dac-am votat la referendum, a zecea bere, pentru că de ce nu, cărțile pe care le-am citit de două ori și filmele mele, mai altfel.

De ceva vreme încoace am început să gust din cinematografia mai puțin mainstream – nu, nu sunt pe cale să devin hipster, relax. Doar că sunt plictisit de remake-uri idioate – vezi Total Recall, și povești cu vampiri și romanțe reciclate la nesfârșit. Săptămâna trecută, prin bookmark-urile păstrate pentru momentele când internetul devine absolut neinteresant, am dat peste două filme norvegiene, pe care le-am găsit probabil pe Reddit, filme lansate acum câțiva ani.

Turn Me On, Dammit!

În filmele realizate în Cetatea Filmului de la Hollywood, tema virginului bărbat a fost probabil epuizată de mult – Plăcintă americană, Virgin la 40 de ani, majoritatea filmelor din anii 1990 despre viața din colegiile americane. Norvegienii sunt o națiune mai aparte – vezi clima, modul de gândire al oamenilor și degetul mijlociu arătat UE. Povestea filmului se concentrează asupra Almei, o fată de 15 ani, care locuiește în micuțul orășel Skoddeheimen și care se află într-o continuă stare de visare și de excitație sexuală. Are fantezii cu aproape orice bărbat pe care îl întâlnește, citește reviste pornografice și sună la o linie erotică, chiar dacă toate acestea nu sunt un substitut pentru realitate. Puțin forțat deznodământul – acțiunea devin brusc extrem de rapidă odată ce Alma dă de bucluc, unele tipologii de caractere sunt un pic exagerate, dar per total interesat, amuzant și cu totul altceva decât erai obișnuit.

Oslo, August 31st

31 august este ultima zi de vară pentru norvegieni, ziua în care se pregătesc pentru iarna ce se aproprie rapid. Oslo, August 31st spune povestea unui tânăr de 34 de ani care a reușit să își distrugă viața prin consumul excesiv de droguri, urmat de alienarea tuturor celor dragi. În ultima zi la dezintoxicare îi este permis să se meargă la un interviu pentru un job, pe care îl ratează, și decide să își viziteze rudele și vechii amici, să încerce să o găsească pe fosta prietenă și, ajuns la un moment de introspecție și depresie totală, să recurgă la o sinucidere ridicolă. Discursurile, unele moralizatoare, majoritatea fals încurajatoare, încercarea de a se integra în vechiul anturaj, nici una nu ajută. Odată sfărâmate, rămâne întrebarea dacă va mai putea aduna la loc toate frânturile. Nimic de râs în acest film, dar vă va pune pe gânduri.

Cum nu au și probabil nici nu vor rula în cinematografele noastre, rămâne o singură sursă de „achiziționare”. Încercați ceva altfel, s-ar putea să vă placă.