„Inainte era mai bine…”
Într-o perioadă aveam obiceiul să îl însoțesc pe taică-meu la bodega din cartier și să asist, uneori fascinat, la discuțiile unor oameni trecuți de 45 – 50 de ani. Majoritatea nu aveau cine știe ce pregătire, unii nu terminaseră nici liceul, dar important este că din orice poți învăța, chiar și din părerile și modul de a privi viața a unuia pe care tu îl consideri inferior material și intelectual. Nu de alta, dar nu ar trebui să uiți niciodată că votul lui valorează la fel de mult ca al tău sau al unui profesor universitar.
Nu cu multă vreme în urmă, pe la începutul lunii acesteia, am fost cu unchiul nostru venit din provincie să bem o bere, două, trei departe de gura femeilor din casă. Dragelor, sunteți mamele, surorile și partenerele noastre de viață, vă iubim, dar uneori vorbiți prea mult, mult prea mult! Și al naibii de inutil. Dar să nu divagez de la ideea care m-a făcut să scriu acest articol, pot fi misogin și altă dată.
În birt cam aceeași faună pestriță dintotdeauna, cei câțiva obișnuiți ai localului pe care-i așteaptă nevasta acasă cu făcălețul după ușă. Cum se întâmplă frecvent în discuțiile cu oamenii de o anumită vârstă, unul dintre cei cu care discutau unchiul și tatăl meu a scos vestita zicală „Inainte era mai bine pentru că…”. Problema lui era că minunatul și performantul combinat la care a lucrat s-a închis cu un an înainte să iasă la pensie și, obișnuit consumator de „alcoale”, nu a prins nici măcar un post de paznic. Acum, cu promisiunile politicienilor zilei, era sigur că vor redeschide uzina, totul va fi mai bine ca în epoca comunistă și îl vor reangaja, doar este „meseriaș antâia”.
Nu-mi permit să comentez cât de bine sau de rău era înainte, îmi amintesc vag doar de câteva cozi la ouă și de cât de mult îmi plăcea înghețata Polar împachetată precum untul de acum. De altfel cred că nimeni mai tânăr de 30 de ani nu ar avea prea multe argumente, argumente reale, nu citite din cărți și dezinformări din mass-media, regurgitate de alții, și ar cam trebui să își țină fleanca despre astfel de subiecte.
Dar mi se pare cu adevărat trist pentru noi ca popor că azi, la mai bine de 20 de ani de la revoluția/lovitura de stat bine orchestrată din decembrie ’89, mai sunt oameni care regretă acele vremuri, care au rămas blocați mental într-o perioadă apusă, în vremuri care nu se mai întorc. Ne mai mirăm că încă se mai fac pelerinaje la mormântul lui Ceaușescu în fiecare an, unora ni se par penibile acțiunile politricului Iliescu, dar mulți nu ne-am schimbat prea mult modul de a gândi. Probabil că ne merităm soarta – oricum de la generația mea și cei din cea actuală de 18-20 ani nu am nicio speranță.