Remedii pentru mahmureală
A trecut și Revelionul. Și pentru că suntem români probabil am mâncat și am băut mai mult decât de obicei. Din nou. Unii petrecăreți, mai puțini fericiți, au beneficiat chiar de o plimbare gratuită cu ambulanța la spital pe banii contribuabililor de treabă. Dar să sperăm că nu a fost cazul nostru și ne-am ales doar cu o mahmureală, una dintre acelea serioase care te fac să-ți promiți iarăși, inutil de altfel, că „Nu mai beau niciodată!”, ca urmare a prea multor „alcoale” combinate introduse în organism în cantități industriale azi noapte.
Ce cauzează mahmureala?
Etanolul conținut de băuturile alcoolice are un efect deshidratant asupra organismului, deshidratare ce cauzează dureri de cap teribile, gură uscată și oboseală accentuată. De asemenea coloranții din băuturile precum whiskey, coniac sau brandy sau din porcăriile ieftine precum vinul roșu soiul 90% chimicale contribuie la o mahmureală pe cinste. Nu mă credeți? Faceți cândva o beție cu vodcă, alcool distilat de mai multe ori și lipsit de adaosuri, și veți observa efectele.
În timp ce ficatul tău este ocupat să descompună alcoolul ingerat, nu mai poate produce glucoză în cantități suficiente, glucoza fiind responsabilă pentru funcționarea la capacitate maximă a creierului, astfel rezultând o stare generală accentuată de oboseală, hipersensibilitate la lumină și dispoziție schimbătoare.
Cum scapi de mahmureală?
Înainte de toate trebuie să știi cum să bei. Nu te prezenta la o petrecere cu stomacul gol și nu „rade” jumătate de bar în prima jumătate de oră – mâncarea nu absoarbe propriu-zis alcoolul, dar accelerează metabolismul și astfel substanțele toxice din alcool sunt mai repede absorbite, nu amesteca prea mult diferitele tipuri de băuturi alcoolice – știu, vinul după bere e plăcere, dar nu vei spune același lucru mâine dimineață, alternează alcoolul cu sucuri naturale, de preferat portocale sau alte fructe ce conțin o cantitate apreciabilă de vitamina C, sau apă plată – astfel eviți deshidratarea, și, poate cel mai important, cunoașteți limita – nu e nimic amuzant sau extrem de macho într-o comă alcoolică. Consumul de băutură nu trebuie să fie scopul suprem, ci mijlocul de a deveni mai puțin timid, mai sociabil și de a îți dezlega limba. Nu este un sprint, ci un maraton.
De asemenea, stimați fumători, contrar convingerii generale, două pachete de țigări într-o seară nu reprezintă un remediu contra mahmurelii. Organismul tău va trebui să compenseze o cantitate crescută de toxine pe lângă cele din alcool.
Câteva remedii care s-au dovedit de folos de-a lungul timpului – nu vorbesc din auzite, toate au fost testate și au funcționat, cel puțin pentru mine.
- Dormi! Mult. Nimic nu poate ajuta mai mult organismul să se recupereze. Dacă îți permiți sună la muncă și anunță că ești bolnav. Nu vei fi nimămui de folos cu o durere groaznică de cap, o atenție diminuată și o productivitate ce tinde spre zero. Totuși nu exagera cu această scuză și ai grijă să nu fi fost văzut de unul dintre colegii de muncă în timpul destrăbălării bahice sau, mai rău, de unul dintre șefi.
- Bea multe lichide – apă, sucuri naturale de fructe și eventual chiar un Gatorade. Toate acestea vor ajuta la rehidratare și la reechilibrarea mineralelor din organism. Încearcă să eviți cofeina din cafea, Coca-Cola și nu apela la băuturi energizante.
- Dacă poți, încearcă să mănânci. Ouăle omletă, bacon-ul sau alte cărnuri prăjite pentru micul dejun, murăturile și fructele precum bananele, căpșunile sau ananasul sunt ceea ce ai nevoie. Dacă îți place, nu țoți sunt ca mine, recomand și o porție de ciorbă de burtă. Evită vechiul remediu din popor de tipul „cui pe cui scoate” de a mai consuma o bere, două, ca să te dregi!
- Nu abuza de aspirină, Tylenol sau medicamente ce conțin ibuprofen. Efectele secundare sunt potențate datorită alcoolului prezent în organism și îți vei face mai mult rău decât bine în general.
- După ce te-ai întremat suficient, ieși afară la aer curat și fă ceva mișcare. Nu trebuie să dobori vreun record mondial sau să faci o sută de abdomene, dar o tură în natură nu strică. Iarăși accelerezi metabolismul și compușii secundari ai alcoolului sunt mai repede eliminați din organism.
Acestea fiind spuse vă doresc mahmureală liniștită. La ora la care se va publica acest articol cel mai probabil voi pune și eu în aplicare sfaturile de mai sus